un joc de copii ce au Timpul si un suflet mare.

de unde ar trebui sa incep sa chinui in cuvinte ce simt pentru tine? de unde sa incep sa-mi amintesc tot ce am vrut sa iti spun in fiecare zi in care am sfarsit prin a sta tacut, in schimb te-ar fi bucurat si un banal „ce mai faci”? de unde sa incep a-mi descatusa mintea pentru a pune in cuvinte ce simt, fericirea asta mare ce m-a lovit, m-a invaluit cu tot ce este ea..

si nu stiu daca de vina esti tu, sau amandoi – intalnindu-ne!

te-ai uitat vreodata in jur pentru a te trezii in mijlocul unui sentiment de invidie, de dorinta napraznica de a stii cum este, de a simtii si tu ce cimt ei, de a fi, a vedea acel loc ce-ti este povestit cu lux de amanunte, de a trai si tu acel banal cotidian asa cum ajunge Mora, amicul meu din Dallas, Texas, sa isi descrie viata de zi cu zi?

lizard-cat

iar atunci cand ajungi sa cunosti, simti, vezi, traiesti in acele locuri, sa nu iti poti da seama cum naiba trebuie sa faci pentru a te bucura de ele?

sa te temi ca le pierzi, ca pierzi acel sentiment, ca nu il poti retine?

cel mai trist e atunci cand nu mai faci diferenta intre persoanele care nu au stiut sa faca cu increderea oferita si…noii oaspeti ai acelui compartiment numit „viata ta”…

dar timpul trece pentru ca, nu? povestea asta trebuie sa aiba si capitolul ei fericit, iar cine spunea ca increderea se castiga nu a mintit – iar aceasta e poarta pe care intra si se revarsa fericirea ta. si o simti si o traiesti din plin…

si ii poti spune uitare sau, mai simplu – modul-meu-de-a-da-cu-piciorul-situatiilor-ce-m-au-facut-nefericit. 

caci e nevoie de o iubire mare sa te curete, sa te reintregeasca, sa faca din balonul ei de oxigen – al vostru. sa uiti orice regret, si fiecare neimplinire devine primul demers in a-ti urma visul abandonat.

pentru ca acum tu nu mai ai iubiri ce au fost, incretituri ale fruntii cand subit le reintalnesti – tu ai doar una. si nu simti altfel, nu vrei, nu stii cum ar putea fi.

nu ai stiut niciodata.

a trebuit timp si rabdare, pasiune si doi oameni care nu aveal altceva mai bun de facut, o sarutare, o imbratisare botezata „nu-ti voi mai da drumul niciodata”

acel „Ah, prostutule, daca ai stii tu uneori cat de mult te iubesc…” ma face sa rosesc de fiecare data.

pentru ca e prima oara cand aud asta spunandu-mi-se din suflet!

India.Arie – The Truth

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s