relatii pe perioada determinata.
in cat timp se pot pune corzi la chitara cu tot cu primul acordaj? in 8 minute, daca sunt sunata si mi se spune “ia si chitara” iar tu intri in panica pentru ca tocmai ai scos corzile si ai lustruit lemnul instrumentului si l-ai lasat sa respire un pic si crezi ca ai tot timpul pana vineri la concert numai ca emisiunea e peste 2 ore… 
multe din lucrurile pe care trebuie sa le facem in regim de urgenta ne ies foarte bine pentru ca ne concentram toate cunostintele si energiile si adrenalina intr-un interval scurt, de obicei imposibil. reusita e intens savurata in astfel de momente, ne da masura nivelului de pregatire (nu, nu ma refer la schimbatul de corzi de chitara, inceputul era doar un pretext… ) termenul-limita, cu cat este mai indepartat, cu atat va scadea sansa “proiectului” de a fi realizat in etape logice, coerente. stim bine ca de obicei cu 4 zile inainte de dead-line incepem sa ne ingrijoram, cu 3 zile inainte deschidem fisierele, cu 2 zile inainte scriem primele 2 pagini (din 47) si abia in ultima zi, cu noapte cu tot, muncim ca disperatii. exceptiile sa nu citeasca articolul asta
vorbeam de curand despre termene date unor relatii. daca durata unei casatorii ar fi predeterminata (5 ani de mariaj dupa care expira contractul) ar insemna oare ca ne-am manifesta altfel, ca am fi mai atenti, ne-am purta mai cu grija in raporturile de cuplu? daca aplic totusi patternul de comportament descris mai sus, legat de dead-line-uri, cred ca am cadea in acelasi pacat al crizei din mariajul pe termen nelimitat: abia pe ultima suta de metri ne-am trezi ca vrem sa facem, sa dregem, ne-am implica activ, am corecta greseli, am rescrie atitudini, fie si temporar. asa ca iata-ma cum nu pot fi de acord cu ideea de relatie pe termen fix, ca nici asta nu imbunatateste cu nimic lucrurile…
ieri s-a discutat in studioul tv, printre altele, despre ce anume inveti dupa o relatie care nu a mers bine. daca fiecare ar invata cate ceva, tot ce ar urma “dupa” ar fi perfect. fiind vorba de adulti insa, voi repeta ceea ce mi-e clar de foarte multi ani: adultii nu se schimba cine a avut un comportament donjuanic se va manifesta la fel in continuare, cine a fost lenes si lipsit de exercitiul de daruire va lancezi in continuare. numa’ sa treaca fluturii din dragostea nr 2 si sa intram in “normal”-ul de cuplu, in rutina aceea inevitabila. stai o tzara!
