Vis de Craciun…

– Da, am luat, iubito. Si…dar, doar doua? Ajung?! Stii, nu as vrea sa mai vin, sper sa ajunga. Pai acum merg sa iau…da, nu uit sa iau – mi-am notat. Nu, nu trebuie sa imi trimiti niciun mail, am oricum lista de la tine. Cum sa uit? Doar e lista cu lucruri ce nu trebuiesc uitate…da, ma grabesc. Si eu!

Si privirea sa goleste intr-o clipa rafturile din jur in timp ce mainile lui alearga grabite de la un produs la altul incercand sa scurteze cat poate timpul acesta, al cumparaturilor de sarbatori. Se gandeste in timp ce lista e urmarita si bifata incetisor ca se acorda destul de multa importanta acestei activitati si adeseori devine la fel de amuzanta ca si o plimbare prin parcul de distractii. De ce? Simplu: isi lasa carutul in apropierea raionului de fructe, ia cateva rodii si kiwi, nu uita de “acrituri” – portocale, lamai si mandarinele pentru ea, le pune intr-un carut si se indreapta sa ii mai cumpere ei ceva. Doar ca…

*

            – taticule, dar ce mare ai crescut!!!

Ma uit aproape terifiat la copilul ce statea cuminte in carut, probabil vrajit de cat de repede mergeam cu el prin magazine. A trecut timp de cand am plecat de acasa, dar asta nu explica sub nicio forma mogaldeata de 3 anisori!!! Nu sunt casatorit, dar am un copil – asta nu e bine… oare ea stie???

Descopar repede carutul meu langa care stateau stupefiati parintii copilului – aveam acolo haina si borseta, ma scuz fata de acestia si imi termin cumparaturile. Cam complicate, trebuie sa recunosc – la casa de marcat imi dau seama ca nu am portofelul la mine si nu inteleg cum am putut lua borseta fara. Nu am niciun card la mine, dar gasesc un pachet de tigari inceput – ma indrept spre parcare pentru a merge acasa. Iau cardul si apoi cumparaturile de la magazine.

Oftez, m-a sunat iar sa ma intrebe de mai intarzii, i-am spus ca vin indata, nu stie inca de mica incurcatura. Deschid torpedoul pentru a lua bricheta si descopar pachetul meu de tigari, portofelul si o nota pe hartie galbuie “sa nu fumezi mult, te astept acasa”. Nu credeam ca stie, de aici si locatia lor “secreta” – dar ce cauta acolo cardurile mele? Nu mai fumez, iau cumparaturile si ma indrept spre casa.

Vinul infierbantat putin si aromat cu scortisoara vine turnat de catre el care ii da si ei un pahar. Se bucura de aceasta minune si fiecare de prezenta celuilalt in timp ce privesc pe fereastra cum o ninsoare lina cerne o mare de fulgi in jurul casei.

Lumina se stinge pentru ca focul din semineu sa se joace cu umbrele lor pe tot ce-i injonjoara, ochii lor se intalnesc pentru o clipa, el o ia in brate si o saruta. Ea il mai priveste sfioasa uneori, se impotriveste parca – dar de pieptul lui se apropie.

Cineva drag imi spunea ca doi prieteni  vor avea mereu privirile indreptate una spre cealalta, dar e nevoie de doi care se iubesc pentru a privi in aceeasi directie. La inceput nu am inteles de ce, dar acum imi pare clar.

Cineva intra in camera si se apropie de cei doi – nu le e necunoscuta. Zambesc amandoi la vederea ei si rad de intamplarea de astazi, refuza bautura oferita. – e grabita.

–         te asteapta tata, au venit colindatorii.

–         Multumesc, surioara. Venim indata.

Timpul a iertat greseli mai mari sau mici si i-a adus iar impreuna pe toti, acum se strang in fata casei pentru a asculta grupul de colindatori grabiti sa anunte venirea pe lume a Mantuitorul.

Inimile celor doi se incalzesc si se mai apropie putin, mana lui o cuprinde pe a ei si nu ii mai da drumul

– nu fugii, al meu esti de acum!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s