sfarsit…

stii? mult timp apoi nu am vrut sa ma intorc de pe front. voiam sa merg mai departe, chiar daca adeseori acest mai departe insemna sa dam indarat, sa lasam inamicului ce reusisem cu greu sa cucerim, iar victoria noastra era adeseori de ordinul a catorva zile dintr-o saptamana, o zi sau poate chiar o ora.inainte ajungeam sa fugim parca zambind spre primul loc de unde puteam riposta inversunati, stiam ca nu vom ajunge noi la capatul pamantului ca acolo sa primim branci peste margine si sa cadem in haul acela infernal.

dar acum este altfel. am vazut ca nu e doar o chestiune de timp, ordine si munitie sa castigam. vad cum vieti se pierd, cum cei dragi se sting langa tine, cum pier spulberati de grenade si obuze. te privesti speriat uneori pentru ca nu cumva mana, degete sau alte parti din corpul celor din jur sa nu ti se rataceasca prin buzunare; nu frigul, mizeria sau foamea te scarbeste, cat violenta asta pe care nu ti-o poti explica.

i-am intalnit intr-o dimineata pe doi impotriva carora luptam de cateva luni. nu erau inarmati si nici eu nu eram. nu ne-am salutat la inceput, dar nici cu ura nu ne-am privit. ba chiar reusisem sa gasim puterea sa radem de una sau alta. in acea zi mi-a fost greu sa lupt pe front, mi-am aparat doar viata, stand in coltul meu. mi-am aparat doar viata, nu am vrut sa ucid pe nimeni. ei sunt oameni ca noi, vezi bine.

-Gri, tu trebuie sa stii de ce lupti, tu trebuie sa stii de ce ai venit pe front…tu lupti pentru patrie, Gri, pentru independenta ei… uita-te la mine! tu intelegi ce-ti spun ori ba?

dau din cap ca da. el se uita furios in zare. injura printre dinti numarul acestora. parca nu mor, imi zic. si imediat mi se infiripa in minte gandul: poate nu mor. dar de ce nu mor? n-or fi bune gloantele noastre?noi murim, uite. el e rece,zace de o zi. il ingropam? musai il vom ingropa…da, il vom ingropa. fara popa,dar il vom ingropa! deci mor si ai lor, ca au glontul ca al nostru. dar oare ii ingroapa?si au popa?

-Grisha, sa ii spui… Liouba, logodnica mea ma asteapta. i-am promis – cand ma voi intoarce vom face nunta.poate nu trebuia sa ii promit, poate ii este greu sa ma astepte…

– Dar Sasha…ea te iubeste pe tine?

o lacrima ii brazdeaza obrazul si isi imbratiseaza camaradul.

– da, ea ma iubeste. asa mi-a spus. iar eu nu stiu daca o voi mai vedea vreodata… dar orice s-ar intampla, promite-mi ca vei avea grija de ea si de mama mea.

dar daca mi se intampla ceva? Sasha, daca eu mor, ce facem atunci? dar nu mai apuc sa ii spun ceva, pentru ca el deja s-a ridicat pentru a primi un obuz in piept: pamantul fuge in urma mea iar eu spre fratele meu…

*

 este prins indata si trantit la pamant, nu isi permit o victima in plus,dar el se smuceste si ii ridica trupul neinsufletit, fuge spre ambulatoriul taberei unde se aflau. este privit cu groaza si toti din jur se dau din jurul lui la o parte – lumea isi face cruce.

dar el nu se uita la asemenea nimicuri, fuge mancand pamantul sperand sa-l salveze.  mai tarziu descopera, asezandu-l pe un pat gol ca ceva lipseste din toata povestea asta: de la mijloc in jos nu mai era nimic, parca disparuse, parca nici nu exista. si daca nu a existat, cum poate fi? dar daca a fost – de ce nu mai e?

disperarea il cuprinde iar durerea ii inghite lacrimile,nu tipa si nici nu urla, doar un zgomot prelung din pieptul lui auzi. el se va duce apoi la cei dragi si le va spune ce a fost, cum fratele, fiul, sotul sau tatal lor a luptat pe front si a murit lasand in urma sora sau frate, mama si tata, sotie si copii ce nu vor intelegi pentru ce Dumnezeu strainul acesta ponosit traieste si cel drag lor nu mai este; lui ii vor fi smuls orice dram de afectiune fireasca si va privi rece toata suferinta ce se dezlantuie in jurul sau, nu va stii sa imbratiseze si sa mangaie, sa spuna o vorba buna sau sa zambeasca increzator.

in sufletul sau este un gol mai mare decat cel lasat celor carora le aduce vestea pierderii celui drag. eh, dar viata merge mai departe si cu aceste fiinte ce nu simt nimic, dar asemeni unor gauri negre din acest Univers, sunt capabile sa inghita orice,oricat ar fi. si cresc, pentru a vrea mai mult.

*

-Generale, va asteptam…

tanarul de altadata priveste acum multimea ce se adunase in piata pentru a-l auzi vorbind. trecusera 13 luni si 7 zile de razboi civil si nu stiau cat va mai continua. cineva trebuia sa cedeze, iar ei sperau sa se intample asta cu tabara adversa.

la inceput era conturata clar ideea acestei revolutii, dar cu timpul incepuse sa se stearga conturul ei. prea multe sacrificii au fost facute. a lasat in urma sa tot ce i-a fost drag, a calcat in picioare totul si i-a indepartat pe toti. a crezut ca astfel ii tine departe de suferinta pe cei dragi, a crezut ca astfel nu va suferi. dar nu s-a gandit la regrete, la lipsa acestora din viata lui. e respectat de toti pentru ca ii respecta, dar nu e iubit de nimeni pentru ca nu ii iubeste.

mai poarta cu el o imagine cu zambetul ei. i-a ramas doar sa spere ca undeva ea e fericita. nu a dorit sa piarda, sa vada suferinta iar alaturi.

isi asaza cateva foi pe care si-a notat discursul, dar este impuscat si se prabuseste de la balcon. el a murit, dar ideea pentru care a luptat va ramane? isi va mai aminti cineva ce am spus sau binele facut atunci cand nu vom mai fi? sau doar se va asterne uitarea peste toate…

*

Sfarsit

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s