cu manusi..

7 studenti, 3 si 4, asteapta sosirea medicului. emotii pentru ca e prima zi. mereu ai emotii prima oara, orice ar fi. prima intalnire, prima zi de scoala, facultate, la birou, vacanta, de lucru si tot asa.  imi amintesc o perioada in care nu ne-am vazut de mult si aveam emotii gramada pentru ca… nu stiam ce voi face atunci cand o vad, ma gandeam ca poate s-a schimbat si cum va fi. si nu a fost singura zi astfel, si acum mi se intampla. des.

dar vine grabit, repartizeaza pacientii studentilor pentru efectuarea anamnezelor si pleaca grabit. acestia se stramba putin, dar ajung curand sa se incurajeze unul pe celalalt in timp ce incearca sa completeze foaia cu observatii.

dupa 23 de minute se intoarce medicul si le face semn tuturor sa isi puna manusile.

– daca as reusi, le-as purta in fiecare zi, oriunde – le spune privindu-i rece. isi indreapta privirea spre propriile maini si continua. sa nu fii silit sa ii atingi pe cei din jur in timp ce ii dai la o parte din calea ta, in timp ce iti faci loc printre ei. sau atunci cand se aproprie de refugiul in care ai ales sa te opresti. manusile, da sunt lucruri interesante.

apoi o tanara este rugata sa prezinte ce si-a notat pe foaia de observatii, dar el asculta pierdut. la sfarsit ajunge sa o critice dur pentru ca refuzat sa poarte manusi in timpul anamnezei.

-ma impiedica sa am un contact cu pacientii, reprezinta o bariera in calea mea. cunosc riscurile pe care le prezinta gestul meu, dar uneori… simt ca ii sperie pe cei din jur aceste lucruri. trebuie sa fiu langa ei.

-de ce ai ales sa fii aici?

-pentru ca vreau sa ii ajut pe oameni, pentru ca…

-pentru asta te poti ruga, TU nu esti Dumnezeu. tu nu poti ajuta pe nimeni, te poti bucura daca reusesti sa te descurci cu tine. punct. cine esti tu sa ii ajuti? oamenii sunt slabi, draguta. priveste-i cat de dragalasi sunt in viata, cand reusesc sa fie independenti si cum le ajunge si cateva secunde pentru a ramane pentru totdeauna inerti. pe acestia vrei sa ii ajuti? cat de prostuti sunteti uneori. aici nu avem loc pentru sentimente, toti sunt egali. toti au o poveste, nu avem puterea sa le induram pe toate. trebuie sa ii tinem departe, sa existe o limita intre ei si noi. altfel, suferinta e contagioasa. e infinita si nu se pierde, doar se inmulteste. manusile? sa nu va lipseasca niciodata.

trecusera ani de cand medicul de astazi a fost precum studentii nostrii. iar primul pacient caruia i-a facut anamneza suferea ingrozitor si era sfasiat de durere. mult timp s-a intrebat daca ceea ce l-a terminat pe acel om a fost boala de care suferea sau durerea insasi. nu a reusit de atunci sa isi revina complet si a dorit sa renunte, dar a continuat.

uneori nu alegi, ci esti ales. si nicio bariera pe care o construiesti nu te poate feri de suferinta ce rezulta din relatiile cu oamenii. ea exista mereu, difera doar cuantumul acesteia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s